Interviu cu o fetiță care are tatăl în închisoare

 „…vestea că tatăl meu va merge la închisoare m-a afectat în primul rând emoțional pentru că m-am închis în mine, nu mai vorbeam cu nimeni și încercam să mă izolez de toată lumea…”, este mărturia unei fetițe în vârstă de 15 ani care a rămas de la o vârstă fragedă fără părinți.

Povestea Ioanei a început în urmă cu 8 ani, atunci când mama ei s-a stins din viață. Un an mai târziu fetița a aflat că tatăl ei va fi încarcerat pentru mulți ani. Minora a primit din partea specialiștilor Alternative Sociale servicii de consiliere și evaluare psihologică, servicii de consiliere pentru menținerea motivației pentru educație, sprijin material și servicii de mediere privind intervenții de natură medicală.

Alternative Sociale: Cum ai aflat vestea că tatăl tău va fi încarcerat?

Ioana: În ziua în care tata a plecat la închisoare nu eram acasă, eram în vacanță la bunici. Am aflat după o lună, când m-am întors acasă și am observat lipsa lui. Sora mai mare nu a vrut să-mi zică, dar am aflat de la frații mei. Am început să plâng, mai ales ca nu trecuse mult timp de când mama nu mai era.

Alternative Sociale: Cum te-ai simțit când ai aflat?

Ioana: Am crezut că e un vis urât și că de fapt în realitate nu e așa. M-am simțit rău, nu mă așteptam. Tata era singurul care mai rămăsese în viață, era stâlpul casei.

Alternative Sociale: Ai întâmpinat probleme de când ai aflat că tatăl este în închisoare?

Ioana: Chiar dacă am aflat acum mulți ani în urmă, vestea că tatăl meu va merge la închisoare m-a afectat în primul rând emoțional pentru că m-am închis în mine, nu mai vorbeam cu nimeni și încercam să mă izolez de toată lumea. După care m-am îmbolnăvit, am ajuns la spital. Am fost și la psihiatru, mi-a dat tratament. Abia acum, după atâția ani, am început să-mi revin.

Alternative  Sociale: Ai fost la tatăl tău să îl vizitezi? Cum a fost reîntâlnirea?

Ioana: Da, am fost de vreo doua ori, dar când eram mai mică, acum trei ani. Nu am avut ce să-i spun, mi-a fost greu să-l ascult și să-i vorbesc. Mai mult timp am fost supărată pe el pentru că a greșit și ne-a lăsat singuri pe mine și pe frații mei, însă acum m-am împăcat cu ideea și am încercat să îl iert. Abia așteptăm să se întoarcă acasă.

Alternative Sociale: La școală cum te-ai descurcat? Ai reușit să ții pasul cu colegii?

Ioana: Greu. Am avut noroc de colega de bancă, pe care o consider prietena mea care m-a ajutat să recuperez temele și care a venit la mine acasă să lucrăm împreună. Acum îmi doresc să termin liceul și să mă angajez.

Alternative Sociale: Cum te înțelegi cu frații și surorile tale?

Ioana: Păi în general bine. Însă mai sunt și certuri. De exemplu sora mai mare care e reprezentantul legal se mai supără pe mine dacă nu o ascult sau dacă îi vorbesc urât. Mă simt controlată de ea uneori, nu mă lasă mereu să ies în oraș, dar poate că are dreptate, încă sunt mică.

Ce le-ai recomanda copiilor de vârsta ta care se află în situații similare cu a ta?

Le-aș spune să nu le poarte pică părinților pentru ce au făcut, până la urma sunt părinții noștri, iar noi, copiii lor. Oricât de mult au greșit, noi trebuie să îi înțelegem și să vorbim permanent cu ei. Și sa nu abandoneze școala, e important să termini măcar un liceu ca să poți face ceva pe viitor.

 

Interviu realizat în cadrul proiectului „Copii cu părinți deținuți – copiii invizibili” finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro). Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.